|
|
O ZI CU MAESTRUL
De obicei, la Botoșani timpul are alt ritm, nu-i ca în restul țării. Oamenii sunt cei care reglează curgerea timpului, felul lor molcolm de-a fi, cu două viteze încet și foarte încet conservându-i până la anii de pensie și, poate, până la suta de ani. Stresul occidental n-a pătruns decât pe alocuri, pe unde trudesc cei încă indiferenți la mirajul străinătății.
La Hlipiceni însă, nu se întâmplă așa ceva. Directorul școlii din localitate, Vasile Popescu, e-un om care are toate șansele să trăiască o sută de ani. Deși calm până la exasperarea celor din jur, el a reușit, ca prin minune, să spargă rutina vieții de zi cu zi. A spus celor de la centru, așa, mai pe bucăți, că în comuna sa urma să se petreacă ceva deosebit. Că va să vie Dan Iordăchescu, de loc din Hlipiceni, ca să fie făcut cetățean de onoare și să și împrumute numele școlii din localitate.
În primă fază, lumea n-a prea avut urechi să-l audă. La Vorona se canoniza un sfânt și tot acolo avea să vină, după bună vreme, și patriarhul. Stăucenenii, bucuroși că preafericitul ajunge în zonă, n-au ratat ocazia și l-au făcut cetățean de onoare. Mai spre Botoșani, concitadinii au ajuns la concluzia că ar fi timpul să recunoască meritele străinilor implicați în acțiuni umanitare și au făcut și ei un neamț, pe Duringen Eberhard, cetățean de onoare al orașului.
În toată avalanșa asta de nominalizări, una în plus avea toate șansele să treacă neobservată. Mulți, cunoscători, mai degrabă, a tehnicilor de a face bani, se și întrebau pe la colțuri cine e Dan Iordăchescu și ce legătură are cu Botoșanii și cu îndepărtatul Hlipiceni?!
Învățată să mă întreb în gând, pentru a nu mă face de râs, am intrat pe site-ul marelui bariton - prim pas pentru intrarea în atmosferă. Și ce atmosferă, pentru că o voce caldă intonează Ave Maria în timp ce privirea îți aleargă de la o informație la alta. Premii și distincții la zi, concerte în sute de orașe ale lumii și aprecieri, de pe toate meridianele.
Așa deci! Am mai aflat, tot folosind tehnici moderne, că maestrul își dorește, din tot sufletul, să vadă casa în care a venit pe lume George Enescu, moment în care m-am hotărât să intru în scenă. Am dat câteva telefoane și oameni importanți ai urbei au plecat la Liveni, întru așteptarea noului cetățean de onoare, alții punându-i la dispoziție mașini ce aveau, încă, miros de fabrică.
Dar să revin la domnul Popescu! Doamne, cât mi-aș dori să fiu ca el! Duminică, când înalte fețe oficiale și jurnalistice așteptau descinderea maestrului, el îmi răspundea, cu zâmbet în unda telefonică, că tocmai au pus grătarul pe masă și că vor veni, după, la Botoșani! Și stai, pe gardul Primăriei sau în livada de la Liveni și privește în zare, doar doar!
Într-un final, după vreo două ore de așteptare, sosește maestrul! Nu realizezi asta din prima, pentru că mașina de Hlipiceni e obosită tare, pe alocuri plângându-i ochii după vopseaua lipsă. Dar important e că e pe patru roți, că merge și că i-a adus la Botoșani pe Dan și pe Alexandru Iordăchescu, fratele domniei sale.
La prima vedere, ai spune că e un om obișnuit, care-și arată vârsta. E o impresie de moment, pentru că toate succesele deceniilor se simt, rapid, nu doar în glas, ci și-n fiecare gest. Privește, cu drag, tot ce se zărește din goana mașinii în timp ce spune, stupefiant, că nu a văzut niciodată Livenii lui George Enescu! Abia atunci am înțeles că o întâlnire unică urma să se petreacă, vraja începând să prindă în mrejele ei ziua.
Parcă și vremea știa asta, după amiaza de septembrie cernând tihna razelor de soare. Crengile merilor din livada de la Liveni obosiseră de atâta rod, câteva rupându-se sub povara prea multor fructe. Custodele, tânăr de-al locului, n-a avut multe de spus pentru că în scurt timp locul i-a fost luat de Dan Iordăchescu. Extaziat de fiecare obiect ce-i apărea în fața ochilor, a început să vorbească, cu însuflețire, ducându-ne, pe toți, prin tunelul timpului, până spre ziua venirii lui George Enescu pe lume. Totul prindea viață în fața bucuriei marii întâlniri, marele bariton simțindu-l acolo, mai aproape ca oricând, pe cel a cărui muzică a cântat-o în sute de orașe ale lumii.
Și merele din grădină își trăgeau seva dintr-un pământ născător de genii, motiv pentru care fructele oferite de custode urmau să plece cu maestrul departe, tocmai la București.
Vraja s-a prelungit la Brăești, secolele de dăinuire ale bisericuței de lemn fiind prilej de bucurie, la fel de sfântă ca la Liveni.
În Ipotești, atmosfera era ca-n vremea când Eminescu, fiind băiat, păduri cutreiera
Vitele veneau de la pășune, soarele asfințea ca-n poveste, iar tihna serii era spartă doar de slujba din biserica de lângă Memorial și de hârjoana a doi câini, pe care foamea-i ocolise.
În acea zi, nu m-am uitat cu atenție la chipul maestrului, pentru că mai mult l-am ascultat. Am privit, mai apoi fotografiile făcute de Gelu Ciubotaru - ghidul nostru în întreaga excursie - și m-a uluit transfigurarea dată de întâlnirile de peste veacuri. O expresie veșnic surprinsă, așa cum e cea pe care o au copiii când descoperă lumea. Și Dan Iordăchescu descoperea o lume pe care o văzuse, înainte, doar cu ochii minții și ai sufletului, pământul pe care pășea fiind unul care păstra, în amintire, pașii celui a cărui muzică o cântase, timp de decenii, și a unui alt Escu, ale cărui versuri le împletise în note măiastre.
Mai apoi, la Botoșani, în casa a doi violoniști de la Rapsozi, am simțit din nou vraja. Maestrul repeta, într-un apartament de bloc, melodiile pe care urma să le cânte a doua zi, la Hlipiceni. Cu forță și căldură în același timp, de parcă nu s-ar fi culcat la cinci dimineață (după povești cu hlipicenenii săi) și nici n-ar fi umblat, o zi întreagă, pe coclauri celebre. Blocul a răsunat nu doar de o muzică divină, ci și de aplauzele spectatorilor de ocazie, uluiți de-a binelea.
Și s-a mai petrecut ceva, când seara se îmbina cu noaptea. Dan Iordăchescu a acceptat o invitație la radio, pentru un interviu. L-am rugat, în final, să cânte A venit aseară mama. A plâns când a terminat, lacrimile fiind cel mai frumos omagiu pentru un om pe care l-a iubit nespus, ele încheind, terestru, cea mai bună emisiune pe care-am realizat-o vreodată.
O zi cu maestrul poate fi, în viața unui om, o piatră existențială de hotar. După ce afli că adevărata valoare este întotdeauna asociată cu modestia, după ce descoperi cum se poate trăi, o viață de om, pentru alții, îți poți împărți existența în două: înainte și după ce l-am întâlnit pe Dan Iordăchescu!
Carmen MORARU - Monitorul de Botosani (14.09.2005)
|